TV? Stinge-l acum!

TV? Nu e niciun secret: televiziunea este un mediu compromis şi depăşit. Adio propaganda centrală. Bună ziua diversitate! Colecţionaţi acum, al gusto, resurse media independente. Un soft utilitar gratuit pentru înregistrare media online se găseste aici. Cu asta discul Dv. devine cu adevărat dur!

Repere în cea de-a 7a artă

Cultura occidentală în curs rapid, dicţionar filmografic de buzunar: Chiar şi Hollywood poate, dacă vrea, să facă şi altceva decât sminteală şi filme B...

Producţii film:

- La dolce vita 1960 Italia de Federico Fellini şi Ennio Flaiano cu Marcello Mastroianni, Anouk Aimée, Anita Ekberg. Caz de anticipaţie genială, deja în 1960, a societăţii actuale şi a lucrurilor ce sunt şi celor vor veni.
- Midnight Cowboy 1969 SUA de John Schlesinger, Dustin Hoffman, Jon Voight.
- The Holes 1973 Franţa de Pierre Tchernia cu Michel Serrault, Philippe Noiret, Michel Galabru. Film metaforă, despre "cauza" LOR. Nu întâmplător, poetul german Johann Wolfgang von Goethe a folosit imagini şi metafore foarte similare celor ale lui Tchernia, pentru descrierea activităţii LOR: "Credem-mă, lumea noastră morală este subminată de tuneluri subterane, beciuri şi galerii de canal, întocmai precum e cazul cu un oraş mai mare, asta fără ca cineva să se sinchisească de toate legăturile între ele. Asta e inteligibil pentru mine, sau pentru orice altă persoană iniţiată, atunci când ocazional răsare fum dintr-o crăpătură, sau dacă se aud voci ciudate ..." (O scrisoare către masonul Bode 22.06 1784)
- Soylent Green 1973 SUA de Richard Fleisher şi S. R. Greenberg cu Charlton Heston şi Eduard G. Robinson. Scenariu futurist dar din păcate foarte probabil.

- The Conversation 1974 de Francis Ford Coppola cu Gene Hackman şi John Cazale. În clar.
- Taxi driver 1976 SUA de Martin Scorsese şi Paul Schrader cu Jodie Foster şi Robert De Niro. În clar. Alienat de sistem, dar nu devenit legumă ambulantă.
- Brutti sporchi e cattivi 1976 Italia de Ettore Scola, Sergio Citti, Ruggero Maccari cu Nino Manfredi. Cel mai..." românesc" -în spirit- film italian, unde scenariul conceput în anii 70 corespunde azi 100% realităţii noastre sociale şi morale cotidiene din republica limbricilor.
- Network 1976 SUA de Sidney Lumet cu William Holden, Faye Dunaway, Peter Finch, Robert Duvall. Personajul lui Peter Finch vesteşte pur şi simplu secolul XXI
- Looking For Mr. Goodbar 1977 SUA de Richard Brooks, cu Diane Keaton, Richard Gere, Tom Berenger, un film super-realist pe care nimeni nu l-ar mai face azi.
- The Deer Hunter 1979 SUA de Michael Cimino cu Meryl Streep, Robert De Niro, Christopher Walken, John Cazale. Omul, chiar dacă spoliat de dreptul la o existenţă demnă, poate rămâne Om.
- The China Syndrome 1979 SUA de James Bridges, Mike Gray, TS Cook, cu Jack Lemmon, Michael Douglas, Jane Fonda. În clar. Ce bine ar fi să avem şi noi asemenea profesionişti în masmedia noastră, care ştiu să se opună cenzurii dar mai ales strategiei tip "spin": ne-am bucura şi de insideri aşa de curajoşi şi umani, tehnicieni responsabili precum personajul Jack Godell!
- Diva 1981 Franţa, regie Jean-Jacques Beineix cu Frédéric Andréi, Richard Bohringer, Thuy An Luu, Gérard Darmon, Wilhelmenia Wiggins Fernandez (şi oraşul Paris), muzica -fantastică- de Vladimir Cosma. Un film care a îmbătrânit bine, fiind la fel de vibrant ca în prima zi. Nu e deosebit prin naraţia sa -o adaptare a unei nuvele obscure de Delacorta- ci prin arta cu care povesteşte. Este poate arhetipul filmului francez, care tradiţional, nu se aventurază convingător în temele "mari" (care la ei au constant un execrabil balast ideologic), ci preferă să decline inegalabil, să exploreze genial, întreg universul relaţiilor între "el" şi "ea", cu toate variantele şi nuanţele imaginabile şi inimaginabile. Un film sofisticat al emoţiei, al bunului gust, al sentimentului, care acordă cea mai mare atenţie ritmului, sunetului şi ambianţei cromatice; albastrul, elementul creativ de bază al filmului, trebuie savurat neapărat într-o sală cinematografică şi nu la TV sau pe... hendi, apropo acel albastru care vesteşte un Betty Blue (37°2 le matin) de mai apoi. A intrat în listă pentru că ramâne o performanţă cinematografică inegalabilă în felul ei. Un reper absolut.

- Brazil 1985 Britania, regie colectivul Monty Pyton, cu Jonathan Pryce, Robert De Niro, Kim Greist, Michael Palin, Katherine Helmond, Bob Hoskins, Ian Holm. 1984 în altă versiune.
- Wall Street 1987 SUA de Oliver Stone cu Charlie Sheen Sheen, Michael Douglas. Valoros: discursul lui Gekko.
- Full Metal Jacket 1987 SUA de Stanley Kubrick şi Gustav Hasford cu Matthew Modine, Adam Baldwin ş.a. În clar. Aici un pasaj. (Link dacă sunt probleme cu fereastra)
" Nu-i aşa că războiul e iadul?"

 

 

 

 

- Nikita 1990 Franţa-Italia de Luc Besson cu Anne Parillaud. Istorie puternic dramatizată, cu unele citaţii proprii genului de bandă desenată, dar cu multe elemente de modus operandi al serviciilor speciale, care activeză profund imoral şi în spaţiul imponderenţei legale.
- The Hudsucker Proxy 1994 SUA de Joel şi Ethan Coen cu Tim Robbins, Paul Newman. Esenţa sistemului occidental în ambalaj poetic, unde imaginea foarte elaborată, ca în toate filemele fraţilor Coen, spune uneori mai mult decât discursul textual.
- Conspiracy theory 1997 SUA de Richard Donner cu Mel Gibson şi julia Roberts. Epos romanţat.
- Wag the dog 1998 SUA de Barry Levinson, Hilary Henkin şi David Mamet cu Robert DeNiro, Dustin Hoffmann. În clar.
- Enemy of the State 1998 SUA de Tony Scott cu Gene Hackman şi Will Smith (recomandăm versiuna extinsă de 140min). (Nu formidabil. însă valoros prin simplul fapt că există foarte puţin material despre acest fenomen foarte discret de infiltrare şi manipulare a serviciilor speciale, operaţii venite nu din partea serviciilor concurente, ci din partea grupurilor oculte supranaţionale.)
- The Insider 1999 SUA de Michael Mann cu Al Pacino, Russell Crowe, Debbie Mazar. În clar.
- 8mm 1999 SUA de Joel Schumacher cu Nicholas Cage. În clar.
- La neuvieme porte (Ninth Gate)1999 Franţa-Spania-SUA de Roman Polanski cu Johnny Depp, Lena Olin, Frank Langella. Curentul ocult al elitelor occidentale. Polanski, ca insider francmason, dă un pic perdeaua laoparte.
- The Lost Son 1999 Britania de Chris Menges cu Daniel Auteuil, Nastassja Kinski. În clar.(Foarte valabil şi pentru situaţia actuală din România, unde odată cu fostul ministru Stoica au început să apară masiv primele cazuri de adopţii internaţionale suspecte, lipsite de garanţii şi transprenţă, adopţii efectuate via unor reţele oculte din RFG şi alte ţări.)
- Eyes wide shut 1999 SUA de Stanley Kubrick cu Nicole Kidman, Tom Cruise. În clar. (Kubrik nu a avut niciun motiv să-I menajeze, el s-a refugiat în Britania unde nu şi-a mai părăsit casa şi curtea până la moarte (Full Metal Jacket e practic filmat în "curtea" sa!), deoarece CIA a vrut să-l lichideze pentru că avea ştiinţă absolută şi probe despre întreaga impostura mediatică NASA "Selenizarea misiunea Appolo " la care a colaborat, pentru preţul unui... obiectiv unic de înaltă luminozitate; acesta îi fu esenţial pentru filmul sau Barry Lyndon din 1975 pentru scenele superbe, turnate numai la lumânare. După Eyes Wide Shut, EI au decis probabil că au văzut prea multe de la incomodul, singularul Kubrick, care era subversiune şi anticipaţie elocventă umblătoare. Între timp, de la publicarea noastră iniţială au apărut unele materiale utile pe Youtube, aşa precum această versiune "soft" a documentarului despre presupusa selenizare, unde apare şi soţia lui Kubrick. Picanterie: Vernon Walters -un fost director CIA- e prezent în documentarul făcut de William Karel; în seara în care Walters îl contactează telefonic pe Karel pentru că vrea să mai facă o declaraţie crucială în faţa camerei, nu mai e disponibil: zbang, boala CIA, colbysm acut, adică exitus! La finele documentarului, Karel a dejunat un clovn, împărtâşindu-ne textual şi surprinzător "că niciun goi (e vorba de un creştin, adică un animal, cum zic ei) nu a fost maltratat în acest film". În condecinţă, apreciem excepţia rarisimă de la regulă şi suntem reconfortaţi ca atare de declaraţia umanoidului, fiindu-i "etern" recunoscători pentru următoarele 5 minute!)Treziţi-vă aici băieţi şi fete).
- The Manchurian Candidate 2004 SUA de Jonathan Demme cu Denzel Washington, versiunea actualizată sau augmentată a filmului original din 1962, cu toate "progresele" din domeniul controlului mintal, defalcare şi stratificare controlată de personalitate prin traumă, stupefiante şi implantate. În clar (Din păcate la noi nu a apărut încă niciun film -nici artistic, nici documentar- despre operaţiile de control mintal din timpul regimului bolşevico-ceauşist, program în care au fost maltrataţi în mod inimaginabil mai ales copii minori, destinaţi constituirii unei gărzi pretoriene prezidenţiale un fel de nouă variantă a aşazisului "experiment" Piteşti. (DID este termenul tehnic al acestui procedeu utilizat in speta in RFG -specialstii sunt neo-nazisti satanişti- si SUA -in departamente din cadrul armatei, foarte probabil inclusiv în unităţile de spionaj şi luptă PSI din CIA- prescurtarea desemnând sindromul provocat tip Dissociative Identity Disorder. Uneori acest procedeu e numit şi MPD, m provenind de la "multiple"). Urmele acelor bieţi tineri se pierd undeva în ultimile zile ale lui decembrie 1989 la... spitalul Nr. 9 din Bucureşti. Foarte Păcat că cei care ştiu mai multe despre psihiatria criminală pusă în slujba politicului nu vor să se destăinuie!)
- Munich 2005 SUA de Steven Spielberg, Tony Kushner, Eric Roth cu Mathieu Kassovitz, Eric Bana, Ciaran Hinds. In clar, chiar dacă cu memorie foarte selectivă şi probabil mult prea romanţat faţă de tematica brutală.
- Lord of War 2005 SUA de Andrew Niccol cu Nicholas Cage, film sprijinit de Amnesty International deci indirect şi de reţeaua Foreign Office-ului care o ţine în braţe. În clar. (Foarte valabil şi pentru situaţia actuală din România, unde cazuri de genul Mihai Ionescu s-ar încadra perfect, un caz in care comerciantul român de arme (o resursă Securitate-SRI-SIE) a fost lichidat într-o operaţie cu un dispozitiv complex, cu cel puţin 2 echipe profesioniste, care prin stil poartă semnătura Mossad-ului şi nu a unor criminali terchea-berchea. Ionescu a căzut în 1998 foarte probabil victimă maşinaţiilor unui grup mai larg de complotişti cu interese economice şi politice strategice , format din traficantul Şaul Eisenberg, briliantul operativ şi strateg Rafael (Rafi) Eitan, multimiliardarul "britanic" George "Soroş" (blanşisor de fonduri mafiote, manipulator economic, membru CFR, apropiat al Foreign Office-ului şi agent al reţelei Rothschild), asistaţi de agenţii lor locali ex-ministrul Babiuc şi ex-preş. Constantinescu evtl. şi de SRI (asta dacă aceştia din urmă n-au dormit în cizme pur şi simplu, devenind simpli spectatori ai evenimentului). Scopurile operaţiei - şi aici nu e loc de nicio speculaţie au fost eliminarea concurenţei, respectiv demolarea performantei industrii româneşti de apărare, care deţinea locul 4 pe plan mondial la volumul de afaceri cu armament (750mil dolari export in 1989)!. Statisticile mondiale ale anilor 2000-2007 indică reuşita operaţiei lor. Dupa cum se observă şi în film, numai relaţiile personale împreună cu savoir-faire-ul comerciantului sunt absolut singura cheie spre succesul tranzacţional, respectiv garantarea existenţei acestui tip de industrie. Evident lumea nu a devenit mai bună/sigură după lichidarea jucătorului român...).
- Redacted 2007 SUA de Brian de Palma. Cu acest film, de Palma si-a făcut tocmai o mână de inamici în Washington DC dar şi printre veterani. Filmul trebuie "consumat" însă cu mare atenţie, deoarece materialul este compus din scene autentice, de tip documentar, amalgamate cu scene şi caractere "fictionalizate" aşa cum De Palma le numeşte eufemistic. O astfel de mixtură este una dintre reţetele de bază pentru fabricarea manipulării şi propagandei. Dar, în fond, De Palma - chiar dacă ameţit de dorinţele unui statement politic- nu-i decât sclipici de Hollywood, iar acesta la rândul lui, ce altceva e decât propaganda şi manipulare!? Deci mare atenţie la acest film...Trailer:

- Truands 2007 Franţa de Frédéric Schoendoerffer cu Benoît Magimel, Philippe Caubere, Béatrice Dalle, Olivier Marchal. În clar (Foarte valabil şi pentru situaţia actuală din România, unde cazuri de genul lichidării lui Anghelescu -fostul mandarin al tutunului- s-ar încadra perfect: bineînţeles cu tot decalajul civilizatoric şi coloritul local de rigoare, inclusiv cel al mafiei ruseşti...).

 

Producţii TV:

- Sex Traffic 2006 Britania de David Yates cu Chris Potter, Wendy Crewson, Len Cariou, Anamaria Marinca, Maria Popistasu. Un epos în 2 episoade, care face un ocol mare în jurul nodului logistic din Tel Aviv dar tot e valoros.

(În culoarea verde sunt marcate filmele americane ale anilor 70, aşa numitele filme de autor, care reprezintă prin tematica abordată şi calitatea dramatică deosebită, cea mai interesantă şi de atunci încă neegalată perioadă filmografică americană. În plus, majoritatea acestor filme au învechit foarte bine, nefiind desuete decât poate în unele detalii stilistice de modă sau lipsa sclipiciului efectelor speciale numerice.)

Producţii WEB:

- End of Nations. Irlanda 2008. Un documentar uluitor de cinstit despre tirania Uniunii Europene care tocmai anihilează naţiunile europene, prin Constituţia UE, numită eufemistic Tratatul Lisabona. Mică informaţie de fond: tratatul e practic necitibil, are 300(!) de pagini cu trimiteri către aprox 3000(!!!) de alte hotarâri şi reglementări totalitatre, "acceptarea" acestui act fără referend public, în totală necunoştinţă de cauză, fiind o fraudă de dimensiune bolşevică sau fascistă, cu atât mai mult cu cât publicarea largă şi popularizarea adevăratului document semnat, este încă interzisă! Documentarul poate fi vizionat gratuit aici 90 min fişier larg de peste 2gb (engleză, irlanda). O utilă informaţie despre crima Parlamentului republicii România, care a aprobat în plen acest act sub presiune UE şi cele mai "speciale" ale lui Sarkozy, eurocratul "curat satanist" al republicii de pe Sena. (Documentarul e destinat numai populaţiei educate şi libere, deci de un interes foarte scăzut pentru masa needucată politic a românilor din România. Se recomandă legătura rapidă tip bandă largă .)

- Loose Change de Alex Jones (The Final Cut), o producţie Louder Than Words. Documentar alternativ dar profesionist despre momentul SUA 11.09.2001. Filmul poate fi vizionat gratuit aici. Lungime 2h 10min.

Dar sistemul bolşevic şi cel neobolşevic au şi ele repere valoroase în cinematografie:

Producţii film:

- Dr. Zhivago 1965 Brtania de David Lean, cu Omar Sharif, Julie Christie, Geraldine Chaplin, Rod Steiger, Alec Guinness, Tom Courtenay . Epos extrem de estetizat şi romanţat, dar valoros pentru potenţialul mesajului emoţional.
- The Killing Fields 1984 SUA de Roland Joffe cu Sam Waterston, Dr. Haing S. Ngor. În clar.
- East of Bucharest (alias A fost sau n-a fost?) 2005 Romania de Corneliu Porumboiu cu Mircea Andreescu, Teodor Corban. În clar, dar are unele concesii făcute ideologiei "LOR" (a se vedea personajul comerciantului chinez) probabil făcute din motive materiale, lucru de înţeles în situaţia cinematografiei... noastre.
- The Death of Mr. Lazarescu 2005 România de Cristi Puiu cu Doru Ana, Monica Dean.

Muzică:

- Brooks & Dunn cu God Must Be Busy versiune live 2007.

- Hank Williams Jr. cu A Country Boy Can Survive. Dacă de mic nu te-ai decis să ai o viaţă de vierme, să te bălăbăni pe ritm de manele şi să trăieşti într-un mediu care aduce mai mult a cloacă publică decât a natură pură, atunci ai atitudianea cea corectă. Ai atitudinea omului liber, emancipat şi întreprinzător, caruia nimeni nu-i poate vărsa lăturile în prispă. În cazul acesta ai şi muzica potrivită stilului tău de viaţă. If you ain't into that we don't give a damn...puişori:


- Bob Dylan cu Gotta Serve Somebody Montaj interesant, una dintre x-ile versiuni.

- Bob Dylan cu Hard Rain's Gonna Fall versiunea originală. Cele mai poetice metafore şi imagini care ne creionează existenţa şi cultura occidentală.

- aici o versiune studio cu imagini ale unei tinereţi irosite in Indochina. Impresionant.
- aici iară Bob Dylan cu Jokerman. Fără comentar. De ce? Pentru că astfel de lirică extrem de complexă, este greu de explicat neştiutorilor sau călătorilor aflaţi la început de drum, pe când cel ştiutor, nu mai are nevoie de cuvinte inutile.

- Tom Petty cu I Won' t Back Down. Poate imnul unei generaţii! Textul poate suna însă criptic pentru câteva generaţii de cârpe manelizate care populează azi unele ţări "din est"... Dar oare cine-i la baterie şi chitara ritm?

- Johnny Cash cu God's Gonna Cut You Down. Un clip saturat de staruri, care acţionează pe un text care arată cu degetul spre înfumurare, dar care înfierează mai ales lucrurile făcute în ascuns şi întuneric ale francmasoneriei. Nu ai multe cântece care se încumetă să atace tema! Nu poţi zice decât: jos pălăria, cool, check sau give me some skin, ca să fim în generaţie!

- Gene Vincent! Şăbeng plin (full shabang)! Original old skool! Puişori, cine a venit pe urmă a adunat numai alunele din...



- Un anume Elvis cu In The Ghetto, în concert 1970. Nu numai show, cuvintele vin din partea unui Om care a avut un puternic angajament social şi a ştiut să dăruiască generos în dreapta şi stânga sa, făra ca cineva din maşinăria de relaţii publice să-i facă reclamă. Alte timpuri, alţi artişti! Punct!

- Creedence Clearwater Revival (CCR) . Chiar ai simţit vreodată ploaia într-o zi cu soare. Nu?!! Atunci eşti sigur că eşti viu? Sentiment ..ăăă...cerebral fără pereche în cultura română... Se merită!

- Edith Piaf cu Non, je ne regrette rien! O vedetă inegalabilă în felul ei, de neuitat, cu imnul omului liber care trece cu fruntea sus prin viaţă. Sublim!

- Steve Earle cu Jerusalem, live. Note împotriva urii, în speranţa că leul va scăpa într-o zi de furia oarbă.

- John Denver cu Country Roads. Respectul occidentalului faţă de Creaţie, faţă de natură. Un cântec perfect, cu imagini ale unor spaţii superbe, peisaje americane (aici din Canada) unde natura este respectată şi îngrijită cu stricteţe de către oamenii civilizaţi, nu ca în România "noastră" de azi, unde jegul de nedescris, exploatarea sălbatică, lipsa de estetism şi poluarea incredibilă au distrus absolut tot mediul înconjurător.

Repere româneşti de muzica:

- Maria Tănase cu Mi-am pus busuioc. Când muzica populară românească era încă o artă veritabilă, românească şi -fiind împletită cu talente formidabile şi sentimente omeneşti- avea darul universalităţii. Nicio legătură cu schelălăitul de azi pe care seminţarii manelizaţi îl numesc muzică populară... Nu aşteptaţi aici un clip cu Maria Tănase, însă muzica de o calitate vie, vibrantă, extraordinară, împreună cu acest chip luminos, elegant şi enigmatic în acelaşi timp, merită de făcut dublu clic (P.S .Aţi văzut femeie mai radioasă?).

- Gheorghe Zamfir cu Sârba bătrânească. Un monstru sacru şi universal al muzicii adevărate româneşti, care este încă în viaţă, dar faţă de care actualul regim republican îşi bate joc şi-i înegreşte zilele, pe motive că a "fugit" de şleahta dâmboviţeană şi pentru că s-a declarat deschis ca fiind un monarhist (iar prietenii mai ştiu încă de ce). Incredibil, dar "la noi" se poate orice, mai ales atunci când e vorba de măgăria românului contra românului...Probabil ca suntem cei mai inconştienţi oameni din univers atunci când e vorba de cunoaşterea şi respectarea valorilor veritabile!

- Fenomenul Cenaclul Flacăra. Unii dintre noi au avut norocul de a "apuca" acele timpuri. Greu de comparat cu altceva asemanător în lume, acestă serie de concerte devenise o mişcare estetică novatoare, extrem de creativă, fără ca să se piardă cu trup şi suflet curentelor străine, in speţă celor occidentale care erau şi atunci la modă (România a fost mereu un spaţiu cultural european, cu caracter filo-american şi filo-francez pronunţat, indiferent de şleahta care tocmai era la putere). Folkiştii acelei generaţii erau cu toţii nişte oameni minunaţi, pacifişti, idealişti, care pe lângă talent aveau şi o ţinută civică impecabilă, reprezentând deschis speranţele de libertate şi democraţie ale unor generaţii întregi. Sigur că au fost controlaţi şi instrumentalizaţi, dar cine a scăpat de aceste presiuni în acei ani... grei-frumoşi? In plus, ca orice bun român, folkiştii muzicieni şi poeţi, au lăsat în urma lor ceva de valoare.

- Mircea Rusu Band Despre gust se poate discuta, despre calitate nu! Mircea Rusu e un gigant în devenire. Printre cei mai profunzi autori din România, care pe cedeurile sale, împleteşte intelectul cu sentimentul şi aduce modernism poetic pe linia unei adevărate tradiţii româneşti. Instrumentaţia poate părea uneuri prea sterilă, prea electronic-stridentă, dar aici trebuie înţeleasă mai ales enorma presiune materială care apasă pe muzicianul din studio. Un sunet hiperelaborat poate costa repede câteva sute de mii de euro, şi nimeni nu-ţi garantează că nu-ţi pierzi prospeţimea lirică, ţărănească, care de altfel le stă acestor artişti atât de bine. Aici un clip interesant cu Mircea Rusu, trupa JAM la instrumente acustice (şi Morgenştern, probabil în rolul de glastră !?)

- Americanii au muzica lor country, blues şi folk, cultură muzicală care e vie şi dinamică în viaţa lor culturală contemporană, fiind prezentă în serbările câmpeneşti (country fairs), cluburi, baruri, concerte... Deci alţii au, noi nu, alţii ştiu, noi nu! Alţii pot, noi nu? La noi cultura populară pare atrofiată, moartă, năpădită de ţigănii, existând cel mult ca ceva artificial ţinut în viaţă, înrămat în emisiunile kitsch de folclor şi muzică populară, dar neavând nicio legătură cu viaţa noastră cotidiană, reală. Nope! Spiritul creator original e încă viu, nu se lasă eradicat de modernisme şi de industria de amuzament tâmp al sărăntocilor manelişti. Un Artist cu A mare, lansat de generaţia folkiştilor din anii 70 e Ducu Bertzi, care indestructibil, îi învaţă pe românii de azi ce e arta şi cultura românească veritabilă! Keep on keepin' on Ducu! suntem lângă tine (chiar cumpărăm discurile sale şi nu furăm mp3-uri de pe net...)

- Holograf O trupă longevivă şi încă una bună, cu producţii originale (salutări la Phoenix=Wishbone Ash!) sofisticate de $$$$$$, acolo sus în star sistemul românesc, unde trupele le numeri pe degetele de la o mână. Certamente comerciali, chiar ghişeftari, dar ar fi o nedreptate să nu-i iei într-o listă a vârfurilor, cu atât mai mult cu cât aceşti talentaţi şi perfecţionişti artişti, preferă limba română pentru producţiile lor, o limbă care -conform statisticilor- este azi pe cale de dispariţie.

Daaaaahhhhhhh! Mmmmmm! Ce-ai făcut lună?

- Imnurile luptătorilor anticomunişti. O altfel de muzică, născută din lacrimi sudoare şi sânge, de care mulţi nici nu ştiu că există. Aici poţi asculta nobilul suflet al luptătorului român pentru libertate. Onoare lor acelora care intonau cuvinte precum "...Când neamul întreg se va trezi din somnul cel de moarte". Din păcate neamul românesc doarme încă sub pătura groasă de hoţi, ciocoi, oportunişti, laşi, leneşi şi trădători instituţionalizaţi.

- Jean Moscopol. Generaţiile tinere şi ... trezite, trăind în actuala mocirlă jegoasă şi obscenă a inculturii populare, aproape sigur că nu-şi pot imagina faptul că România a avut cândva o cultură extrem de elevată a umorului, o tradiţie actoricească, ba chiar o şcoală a umorului fin-tăios, care, spre bucuria şi educarea publicului, a fost o punte în timp, marcată sublim de veritabilele talente ale multor generaţii de artişti creatori. Un Birlic, Constantin Tănase, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Amza Pellea şi... şi; nişte titani, ale căror opere înregistrate, mai fascinează şi azi pe omul civilizat. Umorul este poate cel mai copios în vesiunea sa politică şi certamente cel mai dificil în versiunea sa cântată. Iată-l aici pe Moscopol, cum îl face varză pe bolşevicul -cum altfel decât- trădătorul Groza Petru (un individ sinistru, după care republica dâmboviţeană mai numeşte şi azi localităţi, străzi etc.!) Avem aici un model de umor, care face să pălească pe limbricii actoriei bufe din romaniadă, gen ageamiii de la "Vacanţa Mare", jegoşii din "Divertis" şi toată voma "umorului" ieftin aruncată actualmente pe scene şi ecrane, "umor" a cărui origine, conţinut şi stil nu urcă mai sus de ecuatorul circumscris de cureaua nădragilor. Ascultă-l pe Moscopol şi constată că noi, românii de azi, trebuie să acceptăm o realitate: bunicii noştri erau mai oameni, mai conviviali, erau mai rafinaţi în gusturi şi mult, muuult mai deştepţi!

- aici un alt cântec despre o altă mare trădare, cea a conducerii BOR.

Precizare:
Jurnalism necenzurat, un stil nou, dincolo de formulele stereotipe din media tradiţională. Nu suntem responsabili pt. conţinutul articolelor către care facem trimitere prin link, menţionare sau alte tehnici. Informaţiile sunt puse la dispoziţie conform Chartei ONU pentru Drepturile Omului, în scop educaţional şi/sau de divertisment.